martes, 1 de enero de 2013

CA NICIODATA IARNA

O poezie veche,dintr-o alta iarna, uitasem de ea, ceva instinctual ma indeamna  sa o scot din sertar si sa o las aici , desi azi n-as mai fi asa de categoric de trista, azi m-as minti un pic, mangaiata de  soare frumos , de vocea gandacelelor mele care se joaca in camera alaturata, insufletita de speranta...Si in ce speram noi oamenii pentru a ne  vesnic fericii?!
ca niciodata iarna,




ca niciodata iarna

fara fulgi, fara colinde, fara oameni buni
fara adevar, fara foc in sobe,
fara mama,
fara tata
si fara surioara

e ca si cum o mana grea apasa peste timp
si-l mutileaza , ii rupe un brat , un picior,
ii scoate un ochi,
ii pune apoi beteala, globuri , portocale
pe umeri
si zice

asta e iarna , mancati, beti si saturati-va
ca nu veti muri

de frig...


si noi murim , Doamne, inselati
odata cu timpul,
cu burtile pline, obositi,
fara de ruga
si fara de colind...

ca niciodata iarna,
fara Tine...

Publicar un comentario