martes, 1 de enero de 2013

CA NICIODATA IARNA

O poezie veche,dintr-o alta iarna, uitasem de ea, ceva instinctual ma indeamna  sa o scot din sertar si sa o las aici , desi azi n-as mai fi asa de categoric de trista, azi m-as minti un pic, mangaiata de  soare frumos , de vocea gandacelelor mele care se joaca in camera alaturata, insufletita de speranta...Si in ce speram noi oamenii pentru a ne  vesnic fericii?!
ca niciodata iarna,




ca niciodata iarna

fara fulgi, fara colinde, fara oameni buni
fara adevar, fara foc in sobe,
fara mama,
fara tata
si fara surioara

e ca si cum o mana grea apasa peste timp
si-l mutileaza , ii rupe un brat , un picior,
ii scoate un ochi,
ii pune apoi beteala, globuri , portocale
pe umeri
si zice

asta e iarna , mancati, beti si saturati-va
ca nu veti muri

de frig...


si noi murim , Doamne, inselati
odata cu timpul,
cu burtile pline, obositi,
fara de ruga
si fara de colind...

ca niciodata iarna,
fara Tine...

Publicar un comentario
Se ha producido un error en este gadget.